EPOCA

6. În piaţă, dimineaţa (deliciul priveliştii, dar mai ales al limbajului) mă opresc în faţa unei tejghele pe care stăteau expuse funii de usturoi.
Vânzătorul le împletise meşteşugit şi ele străluceau aliniate simetric ca nişte mingi de ping-pong. O gospodină din faţa mea se interesează de preţ. Funiile erau legate două câte două. Neconvenindu-i fie preţul, fie cantitatea, cumpărătoarea era pe cale să renunţe.
Şi atunci, cel ce vindea s-a precipitat, a surâs larg, şi tăind cu foarfeca funiile împreunate a zis:
– Cumpăraţi, doamnă. Noi le putem şi stingheri!

7. Ieri dimineaţă, dinspre geamul unde un guguştiuc înfoiat venea mut să-şi ciugulească tainul de iarnă, am auzit un sunet profund şi mătăsos. Ca un salut tandru asortat depicături (era să zic streşinilor) vestind o încălzire râvnită. Şi ghemotocul acela de fulgi îşi umfla guşa din două în două secunde, scoţând sunetul lui vestitor şi privindu-mă cu cercul rubiniu al ochiului vesel şi frumos ca un mărţişor.

8. Întotdeauna m-au paralizat proştii prin nonşalanţa iresponsabilităţii lor.

9. Deci, s-a descoperit şi secretul Monei Lisa! Ce surâs, ce mister, ce provocare eternă aruncată viitorimii? După cea mai recentă cercetare, chipul abstras, tăiat de necruţătorul surâs vizând o ironie sublimată, chipul cu asimetrii nebănuite şi priviri galeşe, nu este altceva decât obrazul unui bărbat deghizat în femeie. Să fie?