Prof.dr.Viorel Roman(Germania): „CIA şi ipocrizia. Ce cred musulmanii?“

În primul război mondial (1914-191 8) au fost masacraţii milioane de tineri creştini, în al doilea (1939-1945), pe lângă militari au murit nevinovaţi la Auschwitz & Hiroşima, în al patrulea, împotriva terorismului islamic (2001-), după cel de al treilea „război (mondial) rece” (1945-1989), nu mai există soldaţi, fronturi, drapele, fanfare, tratative, ci occidentalii sunt în permanentă primejdie de a fi aruncaţi în aer de fanaticii invizibili ai lui Osama ben Laden urmăriţi fireşte peste tot de agenţi secreţi occidentali. Plecând de la aceste adevăruri elementare, ipoteza că există temniţe unde CIA torturează terorişti musulmani în România, a răscolit conştiinţa unor politicieni germani, care au cerut imediat sancţiuni împotriva Bucureştiului. Peste realitatea din cele 200 de temniţe din UE cu străini pe cale de a fi expulzaţi în „Lumea III” se trece uşor cu vederea. La Paris există o astfel de puşcărie unde deţinuţi s-au automutilat din cauza lipsei de lumina zilei, de ventilatoare etc. La Schiphol încarceraţi au ars de vii. Refugiaţi din enclavele spaniole Melita şi Ceuta sunt retrimişi în Maroc unde tortura e la ordinea zilei. >>>>>>