EPOCA • ştiri şi opinii „inconforme“

Eram cercetator ştiinţific la INCECHIM (Institutul de Cercetari Chimice) din Bucureşti unde lucram din 1948, cînd împreună cu alţi cîţiva ingineri am pus bazele cercetării ştiinţifice în România. Țin minte ca era anul 1961, eu lucram la îmbunătăţirea bateriilor galvanice Leclanche pe care le fabrica „Electro Banat” din Timişoara şi care aveau o „durată de viaţă” foarte scurta din cauza calităţii proaste a Piroluzitei, (Bioxit de Mangan) de la Iacobeni-Bucovina. Într-o buna zi mă trezesc că mă vizitează în laboratorul unde lucram, doi colonei de armată, nu securişti. Colonelul inginer Ștefănescu şi colonelul inginer Lică Stancu. Pe Lică Stancu îl cunoşteam că îi controlasem lucrarea de diplomă şi îi dadusem nota mare, era o lucrare bună Eu eram utilizat de Politehnica în funcţia de specialit, ca să controlez lucrările de dilomă ale absolvenţilor şi să le dau un calificativ. Am controlat şi lucarea lui Pacepa, care este tot inginer chimist, şi a avut o lucrae bună.

Coloneii lucrau în laboratorul de cercetări al Academiei Tehnice Militare din Dealul Spirei, comandantul unităţii era Generalul inginer Burlacu. Coloneii mi-au spus că scopul vizitei lor este să mă roage să accept să lucrez o perioadă în cadrul Academiei Militare ca şef al unui colectiv de cercetători militari ca să descoperim o sursă de curent primară deoarece elemntul Leclanche nu corespunde scopului, în primul rînd ca nu se poate reîncîrca, apoi curba tensiunii este inconstantă. De la tensiunea iniţială de 1,5 Voltţi scadea treptat pînă la zero. România care era membră în „Tratatul Miltar de la Varşovia” coordonat de Uniunea Sovietică, a primit ca sarcină să descopere o sursă de curent care să aibă o tensiune constantă pînă la epuizarea depolarizantului şi să poată fi folosită de mai multe ori, adică să fie un acumulator nu o pilă, cum era Leclanche. >>>>