Este de aşteptat ca în următoarea perioadă presiunea iredentistă asupra Ardealului să se diminueze semnificativ. Nu este vorba de abandonarea planurilor secesioniste de către maghiarii revizionişti, ci de adaptarea strategiilor de acţiune la o nouă stare de fapt. Recesiunea.
Pentru noi, criza economică mondială are pentru început şi un efect benefic, fiind factorul care a reuşit să substituie atitudinea nepăsătoare, batjocoritor de nepăsătoare, a guvernanţilor noştri faţă de acţiunile de segregare duse maghiarimea iredentistă. Astfel, implicaţiile imediate, dar şi de perspectivă, ale crizei financiare şi economice mondiale, au redus masiv fluxurile de finanţare ale secesioniştilor. Fondurile „externe” s-au subţiat în clipa în care Ungaria a ajuns în pragul unui faliment de stat, fiind nevoită să apeleze la un ajutor de urgenţă din partea Uniunii Europene, fapt care a împins pe o linie secundară proiectele de mamă grijulie ale Budapestei faţă de maghiarii din Transilvania.
Fondurile de finanţare a fel şi fel de acţiuni ”culturale”, în fapt autonomist-subversive, vor rămâne sub semnul întrebării pentru multe luni de acum înainte. Desigur, infiltrarea liderilor maghari la nivelul tuturor structurilor de conducere din România ar fi trebuit să compeneseze această ”pieredere temporară” prin posibilitatea de a deturna fondurile necesare de la buget. Mai ales că perspectiva este promiţătoare pentru UDMR, care va rămâne pe mai departe în cercul clicii politico-economice aflate la putere. >>>>
Filed under: noutati

________________________________


sfârşitul lunii decembrie 2006, doi români modeşti, vârstnici şi încrezători în Fapta Bună, au donat oraşului Buzău colecţia lor de artă românească în valoare de multe zeci de miliarde de lei; şi nu au mai rămas cu nimic. Dar fapta lor nu va fi uitată şi nici numele lor: ei sunt Marieta şi Bucur Chiriac.
_________________________
________________________
_________________________
_________________________
făcut să fie ucişi zeci de mii de câini pentru că, împreună cu bandele lui de hoţi, să le ia pieile şi să le vândă în străinătate, abia acum animalele pot fi apărate printr-o lege care, totuşi, întârzie din cauza uneltitorului ce ascultă de Satana. Apăraţi vietăţile fără grai şi ale nimănui. Nu le lăsaţi pradă îndrăciţilor cu spume la gură şi iresponsabilităţii dezlănţuite: ajutaţi-le să trăiască fiindcă şi ele au un suflet.
Biblioteca scolii Glanbocu - Arges
_____________________
Biblioteca scolii Serbesti - Iasi
_____________________
Biblioteca scolii Gaujani - Giurgiu
_____________________
Biblioteca scolara Vanatori - Galati
_____________________
Biblioteca scolara Giurgiu - Valea Dragului
_____________________
Grupul Scolar Agricol Holboca - Iasi
_____________________
Liceul teoretic Band - Mures
_____________________
Biblioteca scolara Barati Luncani - Bacau
_____________________
Biblioteca scolara Latesti - Vaslui
_____________________
Biblioteca scolii Luncani Margineni - Bacau
_____________________
Biblioteca Slobozia - Bacau

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



______________________
______________________