Nicicând nu a fost citită şi citată Constituţia ca până acum, în miezul scandalurilor din Parlament legea supremă ajungând un adevărat best-seller. Ceea ce ar fi fost de-a dreptul încurajator, putând însemna un prim pas spre revenirea la respectarea şi aplicarea legii.
Într-un elan imitativ, un mimetism politic pe care îl regăsim la oricare lider sau simplu membru, indiferent de formaţiunea politică din care face parte, mai mulţi parlamentari au început prin a cita, în plen sau pe coridoarele înaltului for, paragrafe din Constituţie.
Într-o primă fază, exerciţiul recitării părea a fi un început în asumarea unei altfel de mod de a face politică în România. Cu litera legii şi obligaţia parlamentarului de a fi un gardian al respectării acesteia. Apoi, pe măsură ce paragrafele se repetau obositor, dar mai ales felul de a le potrivi ca argumente ale dreptului de a exercita anumite măsuri în interesul privat al unor partide, exerciţiul s-a transformat într-o demonstraţie a incapacităţii politicianului. O demonstraţie a lipsei de iniţiativă, a lipsei curajului de a-şi asuma teme dincolo de cele cuprinse în amestecul „doctrinar” menit manipulări şi distragerii atenţiei. În fapt, toţi aceia care au citat legea supremă în aceste zile de frământări sociale nu au făcut-o pentru a transmite un mesaj simplului cetăţean, tot mai dezamăgit de felul în care politicienii, şi nu doar cei aflaţi la putere, îşi impun propriul interes, ci pentru a-şi procura noi argumente în veşnica luptă politică. Una care are acum şi conturul electoral al prezidenţialelor. >>>>
Filed under: noutati

________________________________


sfârşitul lunii decembrie 2006, doi români modeşti, vârstnici şi încrezători în Fapta Bună, au donat oraşului Buzău colecţia lor de artă românească în valoare de multe zeci de miliarde de lei; şi nu au mai rămas cu nimic. Dar fapta lor nu va fi uitată şi nici numele lor: ei sunt Marieta şi Bucur Chiriac.
_________________________
________________________
_________________________
_________________________
făcut să fie ucişi zeci de mii de câini pentru că, împreună cu bandele lui de hoţi, să le ia pieile şi să le vândă în străinătate, abia acum animalele pot fi apărate printr-o lege care, totuşi, întârzie din cauza uneltitorului ce ascultă de Satana. Apăraţi vietăţile fără grai şi ale nimănui. Nu le lăsaţi pradă îndrăciţilor cu spume la gură şi iresponsabilităţii dezlănţuite: ajutaţi-le să trăiască fiindcă şi ele au un suflet.
Biblioteca scolii Glanbocu - Arges
_____________________
Biblioteca scolii Serbesti - Iasi
_____________________
Biblioteca scolii Gaujani - Giurgiu
_____________________
Biblioteca scolara Vanatori - Galati
_____________________
Biblioteca scolara Giurgiu - Valea Dragului
_____________________
Grupul Scolar Agricol Holboca - Iasi
_____________________
Liceul teoretic Band - Mures
_____________________
Biblioteca scolara Barati Luncani - Bacau
_____________________
Biblioteca scolara Latesti - Vaslui
_____________________
Biblioteca scolii Luncani Margineni - Bacau
_____________________
Biblioteca Slobozia - Bacau

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



______________________
______________________