Dan Brudaşcu: „Tactici diabolice în lupta politică dâmboviţeană“

Dan Brudascu.2jpgDe câteva zile, a debutat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009. Cu inventivitatea binecunoscută, preşedintele în exerciţiu, a aruncat în luptă, pe lângă obişnuitul arsenal, şi o serie de activităţi care subliniază nu numai disperarea de care vorbea marea majoritate a observatorilor politici, ci şi multe strategii şi tactici de-a dreptul diabolice. Una din acestea o reprezintă, în opinia noastră, organizarea simultană a unui referendum pe o temă extrem de populistă: parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, care, gestionată inteligent, ar putea să conducă la câştigarea de către Băsescu a turului doi al alegerilor la ceea ce în fotbal numim scor de „for fait”.

Analizând la rece şi cu atenţie cele întâmplate, încă din 1994, putem trage concluzia că actualul preşedinte nu a încetat o clipă să pregătească acest moment, în primul rând prin atragerea adversarilor politici în curse menite ai compromite, a le bloca acţiunile sau a le reduce şansele de victorie. O ţintă permanentă, în acest sens, o constituie P.S.D.-ul şi liderul acestuia Mircea Geoană. >>>>

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

Gravatar
WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.