Noi suntem născuţii celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut. Deci facem parte din istorie? Da, că am făcut istoria prin suferinţa noastră. Vedem îngroziţi cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Deşteptătoare pentru bolşevici
Pe vremea noastră o casă era cât o Dacia, un pic mai mult decât un Lăstun, un Oltcit sau un video adus din Occident. Adică cât îţi dădea CEC-ul voie să economiseşti. Dacă erai frizer, ospătar sau gestionar de Alimentara sau Aprozar era mai simplu. Din bacşiş şi furturile din creionul chimic păstrat şmechereşte pe după ureche era mult mai simplu. Politrucii pecerişti obţineau oricum totul printr-o ştampilă. Aveau apartamente decomandate în centru, televizor în culori peste rând, ARO sau Dacii la fel…
Noi suntem cei care avem amintiri pe retină despre primii paşi ai omului pe Lună, dar si poveşti despre războaie sângeroase sau cum veneau ruşii bolşevici care ne violau bunicile şi furau ceasurile deşteptătoare pe care le agăţau de gât cu sfoară. Noi ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii care au acceptat să fie călcaţi în picioare şi să se înroleze în armata politrucilor lui Pauker, Chivu Stoica, Gheorghe Georghiu-Dej, chiar dacă ei spun în spatele nostru că „noi nu ştim nimic”. >>>>
Filed under: noutati

________________________________


sfârşitul lunii decembrie 2006, doi români modeşti, vârstnici şi încrezători în Fapta Bună, au donat oraşului Buzău colecţia lor de artă românească în valoare de multe zeci de miliarde de lei; şi nu au mai rămas cu nimic. Dar fapta lor nu va fi uitată şi nici numele lor: ei sunt Marieta şi Bucur Chiriac.
_________________________
________________________
_________________________
_________________________
făcut să fie ucişi zeci de mii de câini pentru că, împreună cu bandele lui de hoţi, să le ia pieile şi să le vândă în străinătate, abia acum animalele pot fi apărate printr-o lege care, totuşi, întârzie din cauza uneltitorului ce ascultă de Satana. Apăraţi vietăţile fără grai şi ale nimănui. Nu le lăsaţi pradă îndrăciţilor cu spume la gură şi iresponsabilităţii dezlănţuite: ajutaţi-le să trăiască fiindcă şi ele au un suflet.
Biblioteca scolii Glanbocu - Arges
_____________________
Biblioteca scolii Serbesti - Iasi
_____________________
Biblioteca scolii Gaujani - Giurgiu
_____________________
Biblioteca scolara Vanatori - Galati
_____________________
Biblioteca scolara Giurgiu - Valea Dragului
_____________________
Grupul Scolar Agricol Holboca - Iasi
_____________________
Liceul teoretic Band - Mures
_____________________
Biblioteca scolara Barati Luncani - Bacau
_____________________
Biblioteca scolara Latesti - Vaslui
_____________________
Biblioteca scolii Luncani Margineni - Bacau
_____________________
Biblioteca Slobozia - Bacau

Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf



______________________
______________________