Ioana Stuparu: „Negocierea cu hoţul“

Prin oraşul Băniei mă aflam în trecere. Tocmai mă întorceam dintr-o vizită făcută în comuna mea natală.

Abia coborâsem dintr-o maşină de ocazie. La rugămintea mea şoferul mă lăsase în Romaneşti, foarte aproape de staţia de la capătul de linie al autobuzului „unu-barat” care merge la gară. Timp ar fi fost berechet până la plecarea trenului, însă gerul de afară te îndemna să intri imediat într-un loc călduros sau măcar adăpostit. De aceea n-am vrut să pierd autobuzul care tocmai traversase bulevardul, şi, scârţâind din toate încheieturile, făcuse rondul şi oprise în staţie.  Era un autobuz vechi, cu burduf, a cărui lungime dădea impresia că nu se mai termină.

Cu poşeta pe umăr şi geanta de voiaj doldora de îmbrăcăminte groasă am pornit-o voiniceşte, făcându-i semn şoferului să mă aştepte până-mi cumpăr bilet de la chioşcul de alături. Mi-am luat biletul şi, grăbită, m-am îndreptat către cea de a doua uşă a autobuzului, unde mi se părea urcarea mai lejeră. Am pus piciorul pe scară, am dat să ridic geanta de voiaj şi, ca din senin au apărut trei tineri care voiau să urce, zicându-mi cu reproş: >>>>

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

Gravatar
WordPress.com Logo

Please log in to WordPress.com to post a comment to your blog.

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.