Cât de departe poți să mergi cu ideile privind tortul pentru copii

Se apropie ziua copilului tău? Înseamnă că trebuie să descoperi alegerea perfectă dintr-o sumedenie de păpuși, animăluțe, personaje din desenele animate sau din povești, prințese ori supereroi. Și nu, nu pentru a-i pregăti celui mic un cadou, ci pentru a alege tema și decorul tortului care să-l facă super-fericit!

Poate că pare puțin dificil să alegi dintr-o varietate așa mare de forme, modele, mărimi, culori și – mai ales – personaje, dar aniversarea copilului este unul dintre cele mai importante evenimente din familie, așa că merită să depui orice efort necesar. Mai ales că, la orice petrecere a celor mici, indiferent de cât sunt de distractive activitățile alese, jocurile și jucăriile pe care invitații le au la dispoziție, muzica sau orice altceva îți poți imagina, tot desertul rămâne cel mai important element.

Iar dacă copiii nu sunt impresionați de tortul sărbătoritului, cu siguranță vei remarca dezamăgirea pe chipurile lor. De fapt, nu doar tu, ci și copilul tău, și asta cu atât mai mult nu îți dorești să se întâmple.

Așadar, trebuie neapărat să alegi un tort perfect pentru ziua micuțului tău. Și cum poți face asta? Te hotărăști asupra temei sau a personajului pe care să-l înfățișeze desertul și apoi apelezi la specialiștii din cofetării pentru a obține produsul dorit. Sau, poți căuta chiar printre modelele puse la dispoziție de către aceștia.

Oricum ar fi, nu te sfii să pui la încercare îndemânarea cofetarilor, indiferent de ideile pe care le ai! Poate nu ești la curent cu ultimele noutăți în materie de torturi, dar acestea chiar te pot surprinde extrem de plăcut, în special prin finețea și atenția cu care este lucrat, în parte, fiecare mic detaliu.

Iată câteva idei de torturi atât pentru fetițe, cât și pentru băieți:

  • Poți opta pentru un tort colorat și vesel, care va aduce zâmbete pe fețele tuturor:
  • Pentru fetița ta, poți alege o tematică de prințesă, făcând-o, astfel, să se simtă cu adevărat specială de ziua ei:
  • Pentru băieței, un tort cu supereroii lor preferați nu poate da niciodată greș:
  • Minionii nu sunt doar preferații celor mici, ci și ai adulților. Toată lumea de la petrecere va rămâne impresionată de un astfel de tort:
  • Tom și Jerry se mențin în topul preferințelor tuturor, așa că ai ocazia să-i oferi copilului tău tortul pe care, cu siguranță, ți l-ai fi dorit și tu când erai mică!
  • Minnie și Mickey fac o pereche pe cinste și sunt extrem de populari, fiind îndrăgiți atât de cei mici, cât și de cei mari. Fie împreună, fie separat, șoriceii de la Disney se pot transforma în adevărate delicii, și asigură și un efect vizual wow:
  • Iată, de asemenea, o altă idee de tematică veselă și colorată, cu un efect foarte bun din punct de vedere vizual:

În cele din urmă, posibilitățile sunt nenumărate! Absolut orice îți dorești se poate transforma într-un tort de vis. Practic, poți să te „joci” cu orice idei ai, să le combini cu sutele de modele pe care le poți găsi pe internet sau cu cele existente deja în cofetării! Trebuie doar să găsești cofetarul potrivit!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*