Au trecut doua decenii de cand ideologia marxista a eliberarii exploatarii omului de catre om a PC s-a dovedita, langa national-socialismul muncitorilor germani NSDAP, cea mai inumana forma de sclavie si exploatare moderna. Dupa 1989, cand s-au vazut dimensiunile criminale ale minciunii in estul Europei, nimeni nu s-a bucurat. Entuziasmul de parada de la balcon si la TV avea rolul de a trece cat mai repede peste acest moment penibil pentru toti, dar mai ales pentru cei multi si obiditi, umiliti, obligatii sa traiasca generatii de a randul ca robi, fara libertatea de expresie, miscare, fara drept la adevar, justitie, la drepturile fundamentale ale omului. Asta explica de ce PCR, FSN, PDSR, PSD – Ceausescu, Iliescu ? a ramas la putere in mod democratic cu aceiasi ideologie. Si in occident, marxismul era la moda, partial finantat de PC din est, si s-a altoit chiar si pe credinta dand nastere teologiei eliberarii, care la dezastrul din est a intrat si ea in criza. Marxismul a fost o mare incercare de a salva intreaga lume, pe care pretindea a o analiza stiintific. Credinta era inlocuita de materialismul dialectic si stiintific, de cunostere stiintifica. Oricum nu se mai punea problema numai a cunosterii, cum fac din totdeauna filozofii, ci a transformarii intregi societatii umane, chiar si a omului. Rezultatul a fost scoaterea lui Dumnezeu ? >>>>

Zicerea “sfanta” a unui taran batran dintr-un sat din nordul Baraganului, (unde comunismul le-a intrat unora pana in sange), ca “in decembrie 1989 noi am iesit din iad cu dracii in schinare”, auie ca un ecou sinistru si astazi,la douazeci de ani de la ruperea lantului.

Niciodata in istoria neamului smecherismul politic n-a fost mai “inventiv” si mai pagubos ca in ceea ce au numit activitorii “perioada de tranzitie”.

De la capul locului “s-a pornit cu stangul”.

Revolutia, – daca ar fi fost, – trebuia sa vina cu “ reinnodarea firului lung al istoriei” , retezat cu barda loviturii de stat, data de colaborationistii  ocupantului  sovietic la 30 decembrie 1947, cand, dupa mii de ani, sistemul statal al regilor Daciei a fost retezat de o republica in forma de hiena, cu coltii ranjiti si ghiarele infipte in creierii neamului – intelectualitatea civila si militara, pe care  “a ras-o din radacina”, prin puscarii si infometare!

Mica schimbare din decembrie ‘89, facuta la varful decizionar,  venita ca “rezultat al ridicarii maselor populare impotriva dictatorului”, dupa cum a sunat goarna  ultraindrasnetului Sergiu Nicolaescu, pe textul >>>>

„Adevărul  este acelaşi pe orice faţa a lui.

Minciuna-i  transparentă;

daca te uiţi atent, se străvede bine prin ea.”

SENECA (din epistolele sale)

Atent am citit cele două  cărţi ale lui Petru Popescu publicate în limba română în acest mileniu. Prima, publicata în 2001, şi intitulată „Întoarcerea” este un volum autobiografic şi reportericesc de 400 de pagini. Cea de-a doua „Supleantul”, editată la Curtea Veche în 2009, ficţiune hollywoodiana de consum, cu orice preţ, lansată cu tam-tam pe măsura autorului, în diferite oraşe din România de însusi Petru Popescu. De aici şi titlul pamfletului meu: ÎNTOARCEREA  SUPLEANTULUI. Până la aceste cărţi, citisem, atunci de mult în România, primele sale cărţi, ce au avut un impact puternic asupra cititorilor şi imediat s-a creat opinia că Petru Popescu va deveni, în curând, un mare romancier orăşenesc, având o indiscutabilă dexteritate de condei. Adevărat, a fost un adevărat eveniment Petru Popescu în beletristica din România, până când am auzit că ne-a părasit. Mulţi dintre cei ramaşi în lagărul socialist, poleit în  epoca de aur, doreau să-i urmeze  exemplul, gândindu-se cum ar reuşi! >>>>

Motto:  “Succesul face morale unele nelegiuiri”. (Syrus, Sententiae, 330)

Adica, în  desfasurarea lor, esenta si adevarata semnificatie a unor  fapte sunt ecranate de catre pseudostralucirea pe care succesul  de moment îl poate avea. Cei mai “albi la minte” stiu ca abia  dupa ce s-a potolit spectacolul, am (au) stiut cu totii haznaua  pe care era cladit succesul. Asa au aflat hitleristii despre  Hitler, stalinistii despre Stalin etc… pentru  a nu ne apropia prea tare de noi si de timpurile  noastre.

Întotdeauna interesele, mai ales  cele blindate de lozinci sacre, au apelat si la mijloace mai deocheate  când n-au avut încotro, iar minciuna este cea mai universala  unealta în acest sens. Dar niciodata, ca astazi, minciuna nu  a fost primul principiu la care sa se apeleze “în caz de ceva”.  Era întotdeauna ultimul principiu, inducea rusine si era ascunsa pe  cât se putea. Astazi, rusinea nemaiexistând, nimeni nu ascunde minciuna.  Cu tupeu criminal esti scuipat zilnic în fata cu minciuni. Nu doar  la noi, în România, sa fim seriosi! Noi nu suntem decât o minuscula  cutie de rezonanta a Minciunii Universale care a devenit atotputernica  si intoleranta cu adevarul. Minciuna se rasufla din însasi  buricul lumii de azi. Va aduceti aminte de arma atomica a lui Saddam  Hussein si de crimele facute în numele ei? Fâs! Pute. >>>>

Faptul că unul dintre miniştrii cabinetului Boc şi-a permis să lanseze cu nonşalanţă un şantaj ordinar vizând propria-i demisie în condiţiile în care parlamentul ar fi trecut peste deciziile sale privind bugetul de stat dovedeşte degringolada în care se află instituţiile statului. Şi pare tragic felul în care un for a căzut preş la picioarele unui personaj. Numai că intimidarea promovată de ministrul finanţelor este exact răplata pe care o merită Parlamentul României pentru toate jocurile de culise în care s-a lăsat angrenat.

În mod evident, lucrurile s-au răsturnat din făgaşul lor normal. Pentru că, privind în asamblu, executivul este doar un aplicant al deciziilor legislativului. Un „angajat” care are rolul de a pune în practică legile adoptate de înaltul for. Astfel, oricare ministru, fie el şi de finanţe, este obligat să lucreze cu „marfa” furnizată de parlament. În calitatea sa, ministrul Sebastian Vlădescu avea şi el obligaţia să pună în aplicare bugetul de stat săvârşit, cu tot cu amendamente, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, el fiind un simplu executant, un administrator aflat în slujba parlamentului şi nu invers. Iar dacă nu-şi poate duce la îndeplinire rostul, ar fi putut cel mult să renunţe la funcţia de „administrator” al bugetului, fiind cu totul nepotrivit însă ca el să şantajeze forul ales de o ţară întreagă pentru a nu fi schimbate regulile unui joc pus la cale în lăuntrul guvernului. >>>>

PROCESUL ANULUI

Batalia pentru familie si casatorie se poarta peste tot: in parlamente, amfiteatre universitare, plebiscite constitutionale, culte religioase, organizatii internationale, si tribunale. Unul dintre cele mai importante procese privind redefinirea casatoriei se deruleaza la ora actuala intr-un tribunal federal din San Francisco, California. A inceput luni, 11 ianuarie si se anticipeaza ca va dura citeva saptamini. Opinam ca acest proces va fi cel mai important proces din an privind institutia casatoriei.

Procesul are ca obiectiv determinarea constitutionalitatii sau neconstitutionalitatii amendamentului constitutional adoptat de cetatenii statului California prin referend in noiembrie 2008 care interzice casatoriile unisex. In 2009 Tribunalul Suprem al Statului California a declarat constitutional acest amendament, dar activistii homosexuali nu se lasa. De data asta  argumenteaza ca amendamentul e neconstitutional in raport cu constitutia federala americana. De aici decurge importanta cruciala a acestui proces. Atacuri similare la adresa amendamentelor constitutionale care definesc casatoria barbat-femeie au esuat, amendamentele fiind deja declarate constitutionale si in raport cu constitutia federala americana de alte tribunale federale americane. >>>>

Ortodoxie şi occident în România, 1989-2009

Petru Clej, revista ACUM: Nu stiu daca am vreo obiectie la publicarea articolului dv Frica de libertate, 1989-2009, dar am o uriasa obiectie la aparitia semnaturii dv. Nu numai datorita ambiguitatii pozitiilor fata de curente ca antisemitismul sau rasismul si in general contestarea democratiei de tip occidental, care pot fi discutate, dar mai mult in raport cu trecutele dv colaborari de presa si angajamente politice.

Viorel Roman, Universitatea din Bremen: Intamplarea a facut ca pe 16 dec.1989 sa aterizez la Timisoara si sa stau doua saptamani. M-am reintors in Germania cu trenul de la Bucuresti. Apoi articolele mele despre Revolutie au aparut din America pana in China. De atunci pun la dispozitie gratuit celor interesati contributiile mele. Asa se face ca 800 de articole au aparut in cele mai diverse publicatii, in unele de care nici nu auzisem. Majoritatea apar de trei pana la de zece ori. Ambiguitate? Nu a ideilor. Despre antisemitism, rolului evreiilor in relatiile ortodocsilor cu occidentul am scris si o carte ? >>>>

Dintre fabulele care

Au avut succes odată,

Este una ce îmi pare,

Astăzi, foarte demodată,

******

Chiar mai mult, inoportună

Pentru-această rânduială,

Cu-o morală care-i sună

Nici ca nuca-n tencuială ;

******

“Greierele şi furnica”…

Lăutar, ea gospodină !…

Fac pariu că şi bunica

De-ar citi-o se închină

******

Fiind vremile schimbate,

Crize lungi şi barosane,

Plus că nu sunt menţionate,

Celulare, blugi, Merţane, >>>>

La al IV-lea Congres de sociologie din 14-16 decembrie 2000, am prezentat studiul Ubicuitatea războiului axiologic, publicat în volumul editat şi prezentat la Congres. În acest studiu am propus un nou concept în domeniul politologiei şi al polemologiei: „războiul axiologic“. Am definit războiul axiologic drept „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale şi sociale ale unei naţiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare, satanizare – şi înlocuirea lor cu altele – cu non-valori –, impuse de anumite centre de putere străine“. Prin acest proces agresiv, valorile sunt inversate, răsturnate. Evident, cu ajutorul cozilor de topor din ţară. În cadrul acestui studiu, am trecut în revistă principalele domenii în care se manifestă această formă insidioasă de război, cu rezerva rezultată din formularea din titlu, care denotă calitatea sa esenţială: ubicuitatea – faptul că se manifestă peste tot, în toate sistemele şi subsistemele societăţii.

Relevasem, atunci, că dintre agresiunile axiologice comise contra României fac parte, printre altele, impunerea frauduloasă şi folosirea intensă a cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale „romali“/„romanes“ etc. şi avertizasem asupra consecinţelor pernicioase provocate de confuzia [1] creată deliberat, cu scopul de a-i substitui pe români cu ţiganii – consecinţe care s-au adeverit. >>>>

Pentru tot satul ziua de Ignat era una a tăierii porcilor.Gospodarul se scula de cu zori,îşi ascuţea cuţitul, dacă nu cumva îl avea ascuţit de cu seara,îşi striga un vecin să vină să-l ajute, căra câteva braţe bune de paie pe bătătură-locul de jertfă al animalului îngrăşat de toată familia, de-a lungul anului, apoi se îngrijea de un ibric de ţuică fiartă, să se mai dezmorţească de gerul lunii decembrie. Mai nou, sătenii îşi scoteau pe bătătură, puse pe câte un scaun, aparatele de radio să le cînte, să-i mai înveselească, era doar o zi de bucurie, nu ?

Dar Ignatul din acel an se anunţa a nu fi unul obişnuit, pentru că tovarăşii hotărâseră  că aceste obiceiuri învechite trebuiau să dispară  din satul nou, socialist, sunt obiceiuri anacronice, tovarăşi, le spusese Turcu- primarul satului-în nici o ţară civilizată nu se mai taie astfel  porcii ca la noi, tovarăşii sovietici şi chiar capitaliştii americani zboară în cosmos, şi noi, noi, aici în acest sat, trăim parcă am fi în feudalism, aşa nu se mai poate…

Ei, şi ? Ce mare brănză  făceau ruşii şi americanii că zburau în cosmos?

Da, mă rog, dacă te prinde Crăciunul în Cosmos, ai tu sau n-ai porc pe masă ? Parcă ei nu ştiu că cei ce zboară pe sus nu mănâncă decât pastile ! Vrei un borş ? Ei o pastilă verde ! Vrei o tocană ? Ia o pastilă roşie ! Murături ? La tub, de pastă de dinţi ! >>>>

Am tipărit zilele acestea, difuzând ca supliment al revistei “Albina românească” o parte ultimă, ca un fel de concluzii la însemnările DESPRE MERITOCRAŢIE, publicate sau predate în mai multi ani, pe care le-am adunat într-o carte. Am ezitat să le spun „concluzii” deoarece ele aveau conţinutul referitor la nişte adevăruri din vara lui 2008 şi mi-am tot propus să le aduc la zi. Când le-am citit, însă, pentru tipar, am constatat că sunt la fel de valabile şi astăzi, aşa că le-am publicat ca atare, în contextul în care, pentru onestul intelectual român de clasă medie, bunul simţ încă este o necesitate visată, alergia la necinste făţişă şi demagogie este încă o traumă, iar dezinteresul pentru el şi interesul strict egoist al celor care, după caz, când îi cerşesc, când îi înşeală votul, este cauza gravului impas social pe care îl trăieşte. Am tipărit, deci, această încheiere la suita de articole pe tema aprofundării democraţiei noastre, dar nu ma aşteptam să o difuzez tocmai într-o perioadă de abandon cum este acest Decembrie. Abandon în sensul că nu mai ai timp  nici să faci ce n-ai făcut pe parcursul anului, nici să refaci ce ai făcut prost şi, în cel mai bun caz, te gândeşti pentru un  transfer spre anul următor iar, în cel mai rău, renunţi cu amărăciune. >>>>

În această perioadă a cataclismelor nesfârşite de care are parte acest popor nefericit, numeroşi ciumpalaci de presă care au impresia că  înţeleg totul şi că totul nu se poate întâmpla decât conform puterii lor de înţelegere, foarte mulţi încearcă să explice ce s-a întâmplat la recentul tur de scrutin electoral. Şi aceasta întrucât, din varii motive, cele mai multe vădit partizane, refuză să accepte rezultatul propriu-zis al alegerilor. Asistăm aşadar aproape zilnic la declaraţiile nu odată surprinzătoare ale unor guru de presă care nu odată consideră că Mircea Geoană ar fi pierdut alegerile datorită discursului său neinspirat, lentorii cu care a replicat adversarului său sau cantonării obsesive în chestiuni ce privesc, aşa cum susţinea un ciumpalac de presă, creşterii sfeclei în România. Sus-pomenitul politolog, vădit înregimentat, se referă, în fapt, la deficienţele de ordin comunicaţional pe care Mircea Geoană n-ar fi reuşit să le depăşească. De aici, în opinia lui, intenţia candidatului PSD de a evita confruntarea directă cu contracandidatul său în faţa electoratului. >>>>

Silviu Cerna, Universitatea din Timisoara: Draga Viorel, consider ca descrierea pe care o faci starilor de lucruri este, in general, foarte corecta, insa nu cred ca aceste situatii sunt cauzate de ortodoxism sau in primul rand de acesta. Ele se intalnesc in forme asemanatoare in tarile foste comuniste neortodoxe romano-catolice Polonia, Cehia-Slovacia, protestanta RDG, precum si in lumea postcomunista necrestina, musulmana din fostele republici sovietice din Asia Centrala.
Viorel Roman, Universitatea din Bremen: Marxismul, o religie prometeica, care voia sa realizeze raiul pe pamant, s-a implementat sub teroare. Forme de evlavie vechi au dat totusi un specific local. Se poate vedea usor deosebire intre comunismul catolic polonez, care a dat semnalul, prin papa Ioan Paul II si Solidaritatea, inchiderii spectacolului penibil de nedreptate si minciuna organizat de Moscova, cel musulman din Asia Centrala sau cel confucianist din China. Sau Pile, Cunostiinte si Relatii PCR la romani si bulgari. Sa ne reamintim ca in lupta pentru promovarea comunismului in Afganistan, sovieticii au constatat cu stupoare ca soldatii lor musulmanii nu trageu in fratii lor de credinta, asa ca au trebuuit sa aduca in linia intai numai crestini si sa termine repede nefericita excapada la islamici. Oricum Lag?rul comunist era an ovo condamnat pentru c? l-a scos pe Dumnezeu din societate, salarul n-avea leg?tura cu munca si sexualitatea era decuplat? de procreere. >>>>

La 20 de ani de la Revoluţie, întoarcerea în timp este copleşitoare. Evenimentele se repetă în grotescul esenţei fondului, singura care diferă fiind forma. Căci, astăzi, factorul de presiune social-politică şi, uneori, economică, nu îl mai reprezintă prima armată de mercenari postdecembrişti, minerii, ci organizaţiile non-guvernamentale. Acestea sunt utilizate acum, într-o manipulare mizerabilă, ca factor acuzator în procesul de intenţie ţintit electoral.

Acum două decenii, minerii erau folosiţi ca braţ al implementării în fondul democratic deschis de evenimentele din Decembrie ‘89 al rădăcinilor comuniste care nu numai că au supravieţuit, ci s-au dezvoltat într-un ritm exponenţial mascat de perdelele şi petardele de fum politic. Atunci, vizate erau partidele istorice. Asociate posibilelor manifestări de impunere a democraţiei, ele erau ţinta unui continuu proces de intenţie. Mineriadele au constituit eşafodul public al execuţiei oricărui lăstar de democraţie, iar armata mercenarilor în scop politic a executat fără drept de apel iniţiativele lansate de la înălţimea unui rol asumat grosolan, dar bine camuflat de presupusa dorinţă a poporului, de cel ce s-a dovedit, în timp, apărătorul celor mai tenebroase racile. Căci, dacă în spectacolul ei fals, democraţia ar fi avut un rol de prim-secretar, acesta ar fi fost atribuit de drept lui Ion Iliescu. >>>>

Cu câteva minute în urmă, am întâlnit pe unul dintre cei care, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, de la Cluj, a fost rănit în confruntarea directă protestatari şi forţele militare rămase loiale şefului statului de atunci. Este adevărat că unii dintre colegii săi de revoluţie i-au contestat ulterior meritele, susţinând că un revoluţionar adevărat este cel ce este împuşcat în piept nu doar prin părţile laterale sau dorsale. Nu contestăm, însă, aici şi acum implicarea şi participarea sa la evenimentele din decembrie 1989, cu atât mai mult cu cât, după răsturnarea de regim, el nu s-a bătut cu cărămida în piept şi nici nu s-a angrenat într-o perpetuă cursă de obţinere de beneficii materiale, aşa cum, din păcate s-a întâmplat în cazul atâtor altor indivizi cu merite discutabile, ca să nu spunem dubioase în materie.

Interlocutorul meu era se pare într-o fază de pesimism şi nemulţumire de sine, spunându-mi, pe neaşteptate, că: „în 17 decembrie a.c., îmi voi cere scuze de la poporul român pentru ceea ce am făcut în urmă cu 20 de ani”. Observând reacţia de a dreptul şocantă a vorbelor sale, care, recunosc, m-au mirat peste măsură, lăsându-mă fără replică, el a simţit nevoia să mai adauge: „dacă aş fi putut bănui că, prin faptele mele, voi contribui la distrugerea acestei ţări, şi mai ales la împingerea poporului român într-o situaţie dramatică, fără soluţii şi speranţe, atunci mi-aş fi tras un glonţ în cap singur”. >>>>

Există oare în Galaad
Vreun leac de vindecare?
Căci neamul meu este bolnav
Şi rana lui e mare.

Se cere leac vindecător
Se cere o minune
Să vindece al meu popor
Româna naţiune.

Există-un doctor priceput
Să-i oblojească rana
Că-l doare-aşa cum n-a durut
Şi-l chinuie Satana.

Prin ciuma roşie trecuţi
În noua libertate,
Ucidem pruncii nenăscuţi,
Mânaţi de voluptate.

Incesturi, crime, sodomiţi,
Abundă prin ziare.
Suntem o casă de smintiţi, >>>>

“ălea s-a vândut ca pâinea caldă”

Viaţa şi dezvoltarea unei societăţi -indiferent de locul în care este situată pe globul pamântesc- este – cu siguranţă- determinată de educaţia membrilor ei. Viaţa  copiilor – ca viitori membri ai societăţii – este marcată de comportamentul părinţilor. De lucrurile pe care pruncii le văd şi le trăiesc în familie. Discuţiile părinte-copil şi hotărârile pe care părintele le ia - în anumite cazuri în numele copilului- sunt esenţiale în dezvoltarea ulterioară a pruncului. Şi aici îmi amintesc de tatăl meu, Ionel Puşcă, bărbat şugubăţ, cultivat dar iute la mânie deşi nu pot spune că era nedrept, Om care îşi punea ţara şi copilul înaintea divinităţii. Tributar acestui mod de a gândi, eu –ajuns la vârsta echilibrului– am rămas uimit –nu- de inventivitatea românului cât mai ales de cerbicia cu care el -românul- caută metode de a obţine câştiguri uşoare şi rapide trecând peste orice urmă de bun-simţ. Acum ceva vreme am vizitat Mausoleul Eroilor de la Mateiaş (lângă Câmpulung Muscel) monument impozant construit în perioada interbelică şi refăcut în anii ’80. Mausoleul este situat pe dealul cu acelaşi nume, dominând Valea Mare şi este dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918. Realizat între anii 1928-1935, preponderant din calcar de Albeşti, mausoleul este compus din două corpuri: primul, orizontal care adăposteşte osuarul, pe pereţii căruia sunt montate plăci de marmură cu numele militarilor căzuţi la datorie şi al doilea, vertical, are forma unui turn cu foişor, spre care duce o scară în spirală. >>>>

Ne spui zeiţă a sincerităţii că

ne încurcăm în judecăţi atunci

când pierdem mai mult

decât câştigăm,.

Aşa e prea cinstită  Mitra !.

Alături  Drug se bucură  ,

e zeiţa  minciunii ,

se vede bine ,

în construcţia lumii i-a rămas

locul întins ,

e marea ei Doamnă ,-

cum să-mi pierd silinţa  în

snoave mărunte  ,

că-i un adevăr ,

atât de prelins ;

minciuna e şi dreaptă  , >>>>