EPOCA • ştiri şi opinii „inconforme“

<!– /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:”"; margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;} p.MsoBodyText, li.MsoBodyText, div.MsoBodyText {margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; text-align:justify; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; mso-bidi-font-size:12.0pt; font-family:Arial; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”; font-weight:bold;} a:link, span.MsoHyperlink {color:blue; text-decoration:underline; text-underline:single;} a:visited, span.MsoHyperlinkFollowed {color:purple; text-decoration:underline; text-underline:single;} @page Section1 {size:612.0pt 792.0pt; margin:72.0pt 90.0pt 72.0pt 90.0pt; mso-header-margin:35.4pt; mso-footer-margin:35.4pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –> Refuzul omului recent de a da lui Dumnezeu ce-I a Lui, după J.Riviere, şi de a se substituii în opinteala lui autonomă, este principala sursă a răului ce-l înconjoară în mod absolutist. De pildă, asemenea “Chinurilor lui Tantal”, el se defineşte din ce în ce mai puţin lizibil pe firmamentul cosmic ca fiinţă filială de sus în jos şi astfel se autotorturează infernal în iluzia autonomiei. Faţă de acest ultim chin, înainte de negarea pe faţă a Arhetipului divin, orice motiv păleşte şi-l face pe om să se scufunde în “black hole”-ul nimicului. Aşa se face că toţi care admiră “Chipul Meduzei” şi rezistă privirii ei insuportabile, ca peisaj fatal, provoacă consternare în jur şi la urma urmei…îşi pierde viaţa….veşnică. Haida-de, zicem steinhradt-ian, cine să mai îngenunche, cînd avem tot ce ne trebuie, cine sa se mai aplece pentru a săruta o icoană tocita de buze în suferinţe sau nădejdi, cînd avem internet şi ascultăm o slujbă on line? Omul recent este pururea adîncit în teoria nimicului şi de acolo scoate la iveală un mănunchi de iluzii proaspete şi le dăruieşte ca emoticoane la ochii roşii, zgîiţi pe geamul monitorului. Cică socializare s enumeşte cînd de fapt e curată condensare a vidului personal. Mi-a duc aminte cum un bătrîn călugăr, pe care nimeni nu prea l-a văzut zîmbind, cum rîdea cu poftă atunci cînd a aflat, la o mănăstire din Făgăraş, că nebunul care vorbea singur, mergînd prin curtea mănăstirii, de fapt era un tînăr student cît se poate de sănătos la cap cu…hands free la telefonul mobil! Într-adevăr reperele s-au inversat şi nimic nu mai este din ceea ce pare a fi. Noul ascunde capcane tocmai pentru că este ne-cercat, iar tradiţia este numită în mod uzurpator, frînă la modernism, considerîndu-se învechită…şi asta pentru că “şmenarul albei-negre cotidiene”, nu mai vede în tradiţii drumul arhibătătorit şi adîncurile de înţelepciune strînse de veacuri. Şi toată nebunia veacului cel de pe urmă merge de la Senat, pînă-n Deal şi altar, deoarece se observă (odată cu Nesmelov)o naturalizare a credinţei, o karma-zofie, un fel de echivalenţă a acţiunii şi a reacţiunii, cum ar fi spus Nicolae De la Rohia: “na-ţi paraua, dă-mi sarmaua”! >>>>